Subscribe:

Ads 468x60px

vineri, 9 ianuarie 2015

Poate castiga Neuer "Balonul de Aur"?

      De cand am vazut ca este candidat la castigarea Balonului de Aur, m-am intrebat daca Manuel Neuer poate si merita sa castige acest trofeu.



      IFFHS tocmai l-a declarat cel mai bun portar al anului 2014, ceea ce inseamna ca germanul are sanse si la castigarea Balonului de Aur, desi ca portar e greu de reusit acest lucru, Lev Iasin fiind singurul din istorie care a primit trofeul. Ultimul portar care a ajuns in finala a fost tot un german, Oliver Kahn in 2002, dar s-a clasat doar pe locul 3, in urma brazilienilor Ronaldo si Roberto Carlos.        Va reusi Neuer o clasare mai buna? Personal nu cred, desi contracandidatii sai Ronaldo si Messi nu au avut un an la fel de bun ca precedentul, chiar daca cifrele spun altceva, ambii batand in acest an record dupa record, mai mult portughezul reusind sa castige UCL cu Real Madrid. Totusi cei doi au avut prestatii modeste la mondialul brazilian. De ce nu cred insa ca Neuer nu poate triumfa? Pentru ca dupa parerea mea nu e de ajuns sa castigi titlul mondial cu o nationala, care a trimfat datorita jocului de echipa, jocului colectiv, spiritului de sacrificiu, nu a vreunei individualitati, sau datorita lui Neuer. Dar bineinteles, o campioana mondiala trebuia sa aiba un reprezentant intre cei 3 candidati, iar Manuel Neuer a fost alesul, desi Kroos sau poate chiar Lahm mie mi s-au parut mai buni in anul precedent. A mai castigat Neuer si titlul cu Bayern, dar sa recunoastem ca a facut-o intr-un campioant in care Bayern defileaza, iar adversarii, datorita posesiei mult inferioare, se apropie foarte rar de buturile bavarezilor. De aici si golurile putine primite de Neuer. In schimb, lucrurile nu mai stau la fel de bine in UCL, unde adversarii sunt de alta clasa, iar in semifinala cu Real s-a vazut acest lucru, unde Neuer a primit 5 goluri in dubla mansa cu spaniolii.



      Daca e sa punem in balanta aceste lucruri, cred ca Neuer nici ca portar nu este cel mai bun din lume in anul 2014, Thibout Courtois avand dupa parerea mea un sezon in care a fost mult mai important si mai decisiv pentru echipa sa decat germanul. In fazele superioare ale UCL, Neuer a primit 8 goluri, in timp ce Courtois, exceptand finala, asta ca sa luam in considerare aceleasi faze a competitiei, a primit doar 3 goluri. Multi o sa spuna ca si belgianul are in fata o defensiva foarte bine oraganizata, insa si el a fost providential in multe partide, reusind sa salveze echipa in faze limita prin parade extraordinare. Courtois mi s-a parut mult mai decisiv pentru Atletico decat Neuer pentru Bayern sau chiar pentru nationala Germaniei. Cu ajutorul unui site de specialitate, am incercat sa compar putin si cifrele importante ale celor doi, iar cele ale lui Courtois sunt superioare. Totusi Neuer ii este superior belgianului la jocul de picior, la iesirile din careu, nu de putine ori reusind sa-si blocheze adversarii, fiind considerat de multi un veritabil "libero". Per total insa, belgianul a fost mai bun, iar de cand a revenit la Chelsea a reusit sa-l scoata din poarta pe legendarul Petr Cech si sa devina titular incontestabil in poarta albastrilor.


      In concluzie, nu cred ca Neuer ar putea castiga balonul de Aur in acest sezon, iar daca va reusi, ar fi usor nemeritat, cel putin unul dintre contracandidati, aici ma refer la Ronaldo, fiind superior germanului, reusind sa castige in sezonul trecut, Gheata de Aur si titlu de golgher al UCL cu 17 reusite, cifra absolut impresionanta. Mai mult decat atat, portughezul a avut si o prima parte de sezon extraordinara in La Liga. Sa nu fiu inteles gresit, Neuer este un portar de mare valoare, care a contribuit la performantele lui Bayern si ale nationalei, dar nu cred ca per total in anul 2014 a fost cel mai bun portar din lume, cu atat mai putin cel mai bun jucator.




1 comentarii:

  1. E un portar bun intr-o echipa foarte buna.dar precum ai scris cu o aparare ca a lui Bayern e si normal sa primeasca asa putine goluri in campionat.

    personal asta e "interventia" favorita din partea lui,))))
    poate si datorita faptului ca sunt fan Gladbach. :

    https://www.youtube.com/watch?v=fofoR12DmlY

    RăspundețiȘtergere

 
Blogger Templates